Şi-a sugrumat soţia, apoi a încercat să se sinucidă cu două cuţite. Brăilean, împins la crimă din cauza datoriilor şi a certurilor
Crimă înfiorătoare în Brăila. Un bărbat şi-a strâns până la ultima suflare soţia de gât în urma unor certuri, apoi a decis să se automutileze cu mai multe cuţite. Disputa ar fi pornit de la faptul că cei doi aveau dificultăţi financiare, iar bărbatul ar fi înşelat-o în trecut pe femeie. Fiul acestora este cel care şi-a descoperit mama moartă, iar pe tatăl lui în viaţă, dar plin de răni.
De Redactia Observator la 15.01.2025, 11:37- Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Planul Rusiei de a duce războiul în SUA. Cum l-au ameninţat americanii pe Putin să nu provoace o catastrofă aeriană
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au anunţat, miercuri, că procurorii au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că şi-a găsit mama decedat în casă şi că cel care a omorât-o este tatăl său.
Bărbatul ar fi avut probleme şi cu consumul de alcool
”În fapt, s-a reţinut faptul că, în data de 11.01.2025, în jurul orelor 11:00 – 12:00, în timp ce se afla la domiciliu doar cu soţia sa G.M., pe fondul unei relaţii de familie deteriorate ca urmare a implicării suspectului în anii precedenţi într-o relaţie extraconjugală şi a unor dificultăţi financiare generate de obţinerea unor venituri lunare insuficiente, suspectul a provocat scandal şi s-a angajat într-o dispută cu soţia, în cursul căreia a luat decizia de a o ucide, sens în care în două rânduri a exercitat asupra acesteia acte materiale de sugrumare şi respectiv sufocare, ce au condus la decesul victimei, după care şi-a produs multiple leziuni corporale, folosind două cuţite, în încercarea de a se sinucide”, au precizat procurorii.
Bărbatul a fost dus la spital pentru îngrijiri, apoi reţinut pentru 24 de ore, fiind apoi prezentat Tribunalului Brăila care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.