Doi sibieni reţinuţi, după ce au furat mai multe animale producând un prejudiciu de peste 15.000 de lei
Doi tineri din judeţul Sibiu au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au furat mai multe animale din diferite gospodării din judeţul Vâlcea, producând un prejudiciu de peste 15.000 de lei.
De Cristi Ioniţă la 11.12.2019, 16:59Doi tineri din judeţul Sibiu au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au furat mai multe animale din diferite gospodării din judeţul Vâlcea, producând un prejudiciu de peste 15.000 de lei.
Tinerii, de 21 şi 24 de ani, din comunele Porumbacu şi Poplaca, au acţionat în perioada 2-8 decembrie.
Câte dintre animalele furate de cei doi sibieni au mai fost recuperate
Cei doi se foloseau de o autoutilitară, se apropiau de gospodăriile vizate, profitau de absenţa sau de neatenţia gazdelor şi încărcau animalele în autoutilitară.
Astfel, tinerii au reuşit să sustragă şase bovine şi un cal, dar şi alte bunuri din gospodăriile respective.
S-a stabilit că au creat un prejudiciu de peste 15.000 de lei, iar oamenii legii au reuşit să mai recupereze doar patru bovine.
De asemenea, au fost confiscate de la cei doi tineri 12.000 de euro, 14.000 de lei şi autoutilitară folosită la comiterea infracţiunilor.
Sunt acuzaţi oficial de comiterea a trei infracţiuni de furt calificat, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.