Un tânăr din Sibiu s-a apucat să distrugă blocul în care locuia, cu un baros. Vecinii s-au ascuns, de frică
Un tânăr de 20 de ani, din Avrig, a înspăimântat locatarii blocului în care locuia. Înarmat cu un baros, tânărul a început să spargă uşile apartamentelor din bloc şi scările.
De Redactia Observator la 07.01.2019, 17:37Un tânăr de 20 de ani, din Avrig, a înspăimântat locatarii blocului în care locuia.
Înarmat cu un baros, tânărul a început să spargă uşile apartamentelor din bloc şi scările.
Terifiaţi, vecinii s-au refugiat în apartamente, de unde au cerut ajutorul poliţiei. Ei au încercat să comunice cu tânărul respectiv, însă fără vreun rezultat.
Poliţiştii au sosit la intervenţie, însă băiatul reuşise să spargă deja uşa unui apartament şi 3 scări ale blocului.
Într-un final, tânărul a fost imobilizat de oamenii legii şi transportat la cea mai apropiată secţie de Poliţie pentru audieri.
Tânărul scandalagiu a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.