Simona Halep a fost învinsă de Ana Ivanovici, scor 6-7, 6-3, 3-6
Simona Halep (locul 4 WTA) a fost învinsă de Ana Ivanovici în ultimul meci al Grupei Roşii, scor 6-7, 6-3, 3-6. Românca încheie grupa pe primul loc şi o va întâlni în semifinale pe poloneza Agnieszka Radwanska
De Redactia Observator la 24.10.2014, 17:06Simona Halep (locul 4 WTA) a fost învinsă de Ana Ivanovici în ultimul meci al Grupei Roşii, scor 6-7, 6-3, 3-6. Românca încheie grupa pe primul loc şi o va întâlni în semifinale pe poloneza Agnieszka Radwanska
Sportiva din Constanţa este a treia româncă participantă la Turneul Campioanelor. Virginia Ruzici a fost prezentă la două ediţii ale Turneului Campioanelor, în 1977 şi 1978, fiind eliminată în ultimul tur.
Irina Spîrlea obţinuse până în prezent cele mai bune rezultate la Turneul Campioanelor, după ce a jucat două semifinale, în 1997 şi 1998, din trei participări (în 1996 a fost eliminată în primul tur).
Şi Spîrlea, şi Ruzici au jucat în sistemul eliminatoriu, pe un tabloul de 16 jucătoare. Actualul format, cu opt jucătoare împărţite în două grupe, a fost adoptat în 2003.
Potrivit Mediafax, Halep şi Ivanovici s-au întâlnit de trei ori până în prezent, în circuitul WTA. În semifinalele turneului "mic" al campioanelor, de la Sofia, din 2013, Halep s-a impus cu 2-6, 6-1, 6-3, apoi românca a câştigat şi meciul din sferturile de finală ale turneului de la Madrid, scor 6-2, 6-2, desfăşurat în acest an.