Sindicaliștii din penitenciare anunță proteste: "Nu suntem carne de tun pentru deținuți". Puşcăriile, "adevărate şcoli de criminalitate"
Polițiștii de penitenciare blochează marți pușcăriile din cauza condițiilor insalubre de muncă, a lipsei acute de personal și a scăderii siguranței personale. Sindicatele avertizează că penitenciarele nu mai sunt centre de reabilitare, ci adevărate „școli de criminalitate”.
De Redactia Observator la 15.10.2024, 10:34Polițiștii de penitenciare din Craiova și Vaslui refuză să mai intre în serviciu marți, începând cu ora 7:00 și blochează timp de câteva ore activitatea penitenciarelor. Potrivit sindicaliștilor, polițiștii de penitenciare sunt nemulțumiți pentru că „sunt furați, trădați de politicieni și obligați să muncească în condiții insalubre de muncă, că sunt în număr insuficient de personal și fără mijloace de siguranță, situație care le pune în pericol sănătatea, integritatea corporală, dar și viața”.
„Zilnic, polițiștii de penitenciare sunt jigniți, amenințați de către deținuți, iar lunar un polițist de penitenciare este agresat fizic sau bătut la propriu”, spun sindicaliștii.
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) avertizează că, în absența unor măsuri ferme și imediate, situația va escalada rapid, punând în pericol nu doar personalul din penitenciare, ci și societatea în ansamblu.
Protest al polițiștilor de penitenciar: "Ne trimiteți zilnic la moarte"
„Nu suntem carne de tun pentru deținuți”, susțin polițiștii de penitenciare, care reclamă lipsa de reacție a Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor în fața acestei crize instituționale.
„În ciuda numeroaselor apeluri la acțiune și fermitate, răspunsul administrației penitenciarelor a rămas la nivel de măsuri „pe hârtie”, care nu reduc agresivitatea deținuților și nu îmbunătățesc condițiile de muncă. Sindicatele avertizează că penitenciarele, în forma lor actuală, nu mai sunt centre de reabilitare, ci adevărate „școli de criminalitate”, unde deținuții devin și mai violenți și mai pregătiți să recidiveze, punând în pericol societatea”, spun sindicaliștii.
Potrivit FSANP, în timp ce deținuții beneficiază de privilegii care sunt „inaccesibile pentru majoritatea cetățenilor de rând”, polițiștii de penitenciare sunt expuși constant riscului, fiind planificați în posturi în care „nu au posibilitatea să-și satisfacă nevoile fiziologice de bază”.
„În lipsa unui număr suficient de angajați și a precarității mijloacelor de siguranță adecvate, polițiștii sunt împinși să lucreze în condiții periculoase, devenind astfel victime sigure ale agresiunilor deținuților”, transmite FSANP, care amintește faptul că în acest an un deținut i-a tăiat nasul unui polițist la Penitenciarul București Rahova. „Ne trimiteți zilnic la moarte, fără să vă pese de noi și de familiile noastre! Cât timp va mai dura până când un deținut va ucide un polițist?”, se întreabă sindicatele.