Şofer de 25 de ani la spital, împuşcat de poliţişti după ce nu a oprit la semnalul lor. Au fost trase 61 de focuri de armă
Un şofer de 25 de ani a ajuns la spital, sâmbătă noaptea, după ce a fost împuşcat de poliţişti. A oprit inițial la semnalul polițiștilor, dar apoi s-a răzgândit şi a demarat în trombă. Tânărul avea în mașină 93 de butelii cu agent refrigerant, de proveniență Ucraina, fără documente.
De Redactia Observator la 21.04.2024, 10:15„La data de 20 aprilie 2024, în jurul orei 24:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul Rutier, in timp ce se aflau pe strada Lt. Andrei, din municipiul Dorohoi, au efectuat semnal de oprire unui autovehicul, al cărui conducător auto, inițial s-a conformat, oprind autovehiculul, însă, în momentul în care polițiștii s-au apropiat de portieră, acesta a demarat în trombă. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar pe parcursul deplasării au efecutat mai multe focuri de armă atât de avertisment, cât si înspre autovehicul, reușind prinderea sa, la aproximativ 5 kilometri de locul interceptării, în localitatea Saucenița”, transmite IPJ Botoșani.
Potrivit polițiștilor, „în urma folosirii armamentului din dotare, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”.
„Ulterior a fost stabilită identitatea acestuia, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din județul Suceava. Totodată, în urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului au fost identificate 93 de butelii cu agent refrigerant, de proveniență Ucraina, fără documente. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată și vătămare corporală din culpă. Starea tânărului este stabilă, fiind sub observația cadrelor medicale”, se arată în finalul comunicării.