Şofer de 36 de ani din Covasna, prins beat la volan, fără permis şi cu maşina fără ITP
Un şofer în vârstă de 36 ani, din judeţul Covasna, a fost prins de poliţiştii din Bacău în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Oituz, deşi nu deţine permis de conducere.
De Redactia Observator la 31.10.2023, 15:02Potrivit IPJ Bacău, bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
"În urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu avea inspecţia tehnică periodică valabilă şi nici asigurare de răspundere civilă obligatorie la momentul controlului. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Gabriel Dumitrache, potrivit Agerpres.
Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe bărbat cu amendă în valoare de 2.610 lei şi i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără a deţine permis de conducere.
De asemenea, poliţiştii au retras certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale autoturismului.