Şofer nerăbdător, filmat cum depăşeşte prin dreapta, pe trotuar, în Cugir. Cu ce amendă s-a ales
Un şofer din Alba a fost filmat în timp ce depăşea, prin partea dreaptă, pe trotuar, câteva maşini care aşteptau un alt autoturism să vireze la stânga. Bărbatul nerăbdător a ajuns în atenţia poliţiştilor, care l-au amendat şi i-au reţinut permisul de conducere.
De Redactia Observator la 16.05.2023, 14:48În imaginile publicate online de jurnaliştii de la Ziarul Unirea se vede cum un autoturism opreşte pe o stradă cu o bandă pe sens, pentru a vira la stânga, un alt autoturism, care are montată o cameră de bord, opreşte în spatele acestuia, iar din spate vine un al treilea autoturism care depăşeşte pe partea dreaptă, intrând pe trotuar, cu viteză.
La volan era un bărbat de 40 de ani
"La data de 15 mai a.c., în urma apariţiei unor imagini, în mediul online, cu un autoturism care ar fi efectuat o depăşire neregulamentară, poliţiştii din Cugir au efectuat verificări, în vederea identificării conducătorului auto. Din cercetări, a rezultat că autoturismul ar fi fost condus de un bărbat, de 40 de ani, din oraşul Cugir, judeţul Alba. Faţă de conducătorul auto, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 870 de lei şi reţinerea permisului de conducere, pentru 60 de zile", a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, transmite news.ro.