Șoferi beți și drogați prinși într-o razie de amploare în Mamaia
Zeci de șoferi beți sau drogați au rămas fără permisele de conducere sau chiar s-au ales cu dosare penale, noaptea trecută, în timpul unei razii de amploare a polițiștilor rutieri în Mamaia și alte zone din Constanța.
De Alin Tarnovschi la 07.07.2019, 09:22Zeci de șoferi beți sau drogați au rămas fără permisele de conducere sau chiar s-au ales cu dosare penale, noaptea trecută, în timpul unei razii de amploare a polițiștilor rutieri în Mamaia și alte zone din Constanța.
Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, s-a desfășurat, noaptea trecută, în intervalul 00.00 - 08.00, pe raza județului Constanța.
În total, au fost controlate 319 autovehicule, au fost testate alcoolscopic 319 persoane, iar 33 de persoane au fost testate cu aparatul DrugTest.
Astfel, polițiștii rutieri au constatat 6 infracțiuni, au aplicat 20 de sancțiuni (în valoare de 29.570 de lei) și au reținut 25 de permise de conducere.
Dintre permisele de conducere, 20 au fost reținute pentru săvârșirea contravenției de conducere sub influența băuturilor alcoolice, patru pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive și un permis pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice).