Șoferi prinși în Vamă la Nădlac cu migranți ascunși sub camioane
Un șofer ceh și unul maghiar au fost prinși de în Punctul de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac cu zece migranți ascunși sub camioanele încărcate cu marfă. Totodată, alți patru cetăţeni străini au încercat să treacă ilegal granița pe jos, anunță Poliția de Frontieră.
De Ana Maria Ghiarasim la 27.03.2021, 18:49Toți cei 14 cetăţeni străini, care erau din Afganistan, Siria, Algeria, Maroc și Egipt, încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Potrivit Poliției de Frontieră, în data de 26.03.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Poliţiei de Frontieră Nădlac au efectuat controlul amănunţit asupra a două automarfare conduse de un cetățean ceh, respectiv un cetățean maghiar, ce transportau sodă caustică și produse alimentare pentru societăți din Cehia și Germania. Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentului de marfă, au fost descoperiţi, ascunși printre marfa transportată, zece cetăţeni străini.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, Siria și Maroc cu vârste cuprinse între 16 şi 38 de ani.
Alți patru migranți au încercat să ajungă pe jos în Ungaria
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași sector au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, patru persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu își justificau prezența în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor.
În urma cercetărilor s-a stabilit ca este vorba de trei cetățeni din Algeria cu vârste cuprinse între 30 și 42 de ani, solicitanți de azil în România și un cetățean din Egipt în vârstă de 48 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Tot la Nădlac au fost prinși, la începutul săptămânii, mai mulţi migranţi care intenţionau să fugă din România pentru a ajunge în state din Spaţiul Schengen.