Şoferii beţi ucid patru oameni pe lună. România, pe locul cinci în Uniunea Europeană la numărul de morți pe șosele
În fiecare lună cel puțin patru oameni sunt ucişi de şoferi beţi. Chiar seara trecută poliţiştii au reţinut, după o urmărire ca-n filme, un şofer de 42 de ani din Suceava care avea o alcoolemie de 2,46 la mie în sânge. Statistica e sumbră: suntem pe locul cinci în Uniunea Europeană la numărul de morți pe șosele. Explicația sociologilor- teribilismul, dorința de afirmare și de a încălca legea.
De Cosmina Balint la 04.03.2023, 20:14Cel puțin patru familii își plâng rudele în fiecare lună din cauza șoferilor care se urcă beţi la volan. Anual aproape 12.000 de șoferi sunt prinsi băuți la volan in România. Asta înseamnă ca in fiecare lună, 1.000 de șoferi pun viața oamenilor in pericol, o statistica neagră in contextul in care tara noastra ramane in topul tarilor din Unuinea Europeana in ceea ce priveste numarul de morti in accidente rutiere.
De fapt, spun sociologii, teribilismul și nevoia de afirmare duc la aceste evenimente tragice. "Aceste persoane sunt considerate deviante. Au adoptat un comportament în care ei arată că nu sunt interesaţi să respecte normele şi până la urmă libertăţile celorlalţi", a declarat Sebastian Fritzek, sociolog. Anul trecut peste 23.000 de şoferi fost amendaţi de poliţişti şi peste 11.000 au dosare penale din cauza alcoolului. Alţi 3.200 de şoferi au fost prinşi la volan sub influenţa drogurilor.
"În anul 2022 la nivel naţional s-au produs un număr de 156 de accidente rutiere grave din cauza conducerii sub influenţa bauturilor alcoolice. Consecinţele acestora au fost din păcate de 47 de persoane decedate", a declarat Cristian Andriş, direcţia Rutieră. Indiferent de cantitate, alcoolul sau a drogurile distorsionează realitate iar rezultatul poate fi fatal, spun experţii în conducere defensivă. "În momentul în care apare o situaţie în care va trebui să frâneze se vor scurge 0,75 de zecimi de secundă. Până în momentul în care mintea noastră conştientizează că trebuie să frânăm. În momentul în care o maşină rulează cu 50km pe oră, 2 secunde înseamnă 20 de metri pe secundă. În momentul în care un şofer este băut, cu siguranţă toţi aceşti timpi vor fi de câteva zeci de ori mai mari", a declarat Emil Gâtej, expert conducere defensivă.