Şoferiţă de 25 de ani, moartă într-un accident cumplit în Târgovişte. A pierdut controlul volanului şi s-a izbit puternic de o altă maşină
O şoferiţă de 25 de ani a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Târgovişte, după ce a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, informează IPJ Dâmboviţa.
De Redactia Observator la 29.09.2024, 13:29"Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că o tânără, de 25 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe Calea Ialomiţei, în Târgovişte, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, din comuna Răzvad. Din nefericire, în urma impactului, şoferiţa de 25 de ani a decedat, iar cea de 63 de ani a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale", precizează IPJ Dâmboviţa.
Detaşamentul de Pompieri Târgovişte a intervenit la faţa locului cu o autospecială de stingere şi o autospecială de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa a intervenit cu două echipaje.