Șoferul unui microbuz în care se aflau 13 copii, prins de poliţie băut la volan, în Vaslui
Șoferul unui microbuz în care se aflau 20 de pasageri, dintre care 13 copii cu vârste cuprinse între 6 și 7 ani, a fost prins sâmbătă de polițiștii din Vaslui băut la volan.
De Redactia Observator la 17.06.2023, 14:09- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Potrivit IPJ Vaslui, un echipaj de poliție rutieră care acționa sâmbătă dimineața pe DN 15 a oprit, pentru verificare, un microbuz înmatriculat în județul Iași care efectua o cursă ocazională de transport persoane pe traseul Miroslava (județul Iași) - Bârlad (județul Vaslui).
În microbuz se aflau 13 copii cu vârste între 6 și 7 ani
Șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Miroslava, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit Mediafax. În momentul opririi, în microbuz se mai aflau 13 pasageri minori, cu vârste între 6 și 7 ani, și 3 persoane adulte care însoțeau grupul.
Față de șofer a fost dispusă măsura sancționării contraventionale cu amendă de 2.900 lei. Totodată, barbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile. Mijlocul de transport a fost imobilizat.