Bărbat plecat la cumpărături de peste 24 de ore, dat dispărut de soţie, în Craiova
Un bărbat din Craiova, plecat la cumpărături de peste 24 de ore, nu s-a mai întors acasă şi a fost dat dispărut de soţie.
De Cristian Ionescu la 28.12.2019, 20:08Un bărbat din Craiova, plecat la cumpărături de peste 24 de ore, nu s-a mai întors acasă şi a fost dat dispărut de soţie.
Bărbatul se numeşte Purcărescu Ionel, are 75 de ani, este din Craiova, iar dacă cineva l-a văzut este rugat să informeze Poliţia sau să sune la 112.
Soţ plecat la cumpărături de 24 de ore, dat dispărut
Polițiștii Secției 5 Politie Craiova au fost sesizați de o femeie de 73 de ani, cu privire la faptul că soțul său, Purcărescu Ionel, de 75 de ani, din Craiova, a plecat de la domiciliu la cumpărături, la data de 27 decembrie 2019, și nu a mai revenit. Bărbatul are următoarele semnalmente: înălțime 1,65 metri, 65 kg, par saten, ochi căprui. La momentul plecării era îmbrăcat într-o geacă din tercot bej, pantaloni și șapcă de culoare neagră, pulover albastru închis și purta saboți maro.
Persoanele care pot da informații sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau să anunțe la cea mai apropiată unitate de poliție.