Soţia militarului mort în prag de Crăciun face un apel disperat: "Este anormal ce ni se întâmplă!"
Acuzaţii grave lansate de soţia lui Ionuţ Marinescu, militarul mort în 22 decembrie, cu câteva ore înainte să împlinească vârsta de 36 de ani.
De Veronica Micu la 26.12.2019, 11:16Acuzaţii grave lansate de soţia lui Ionuţ Marinescu, militarul mort în 22 decembrie, cu câteva ore înainte să împlinească vârsta de 36 de ani.
Soţia caporalului spune că moartea acestuia este una suspectă şi îi acuză pe medicii că l-au tratat cu superficialitate.
"Este anormal ce ni se întâmplă, moartea lui este una suspectă, iar noi vrem să se facă dreptate și vom demara toate procedurile necesare pentru aflarea adevărului.
El nu suferea de boli cronice, nu a mai fost internat până acum, iar lucrurile au fost făcute cu superficialitate de către personalul medical, noi neavând un diagnostic de certitudine pe întreaga sa spitalizare.
Am trimis deja o petiție către ministerul Sănătății, vom face o adresă şi la Colegiul Medicilor și vom cere fişele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase și cele de la Urgenţa spitalului județean. Este anormal să se întâmple așa ceva cu un om tânăr, tată a 2 fetițe, care urma sa fie externat luni sau marți, deși el se simțea rău", susţine soţia caporalului de pe fregata "Regele Ferdinand".
Ionuţ Marinescu s-a stins cu câteva ore înainte să împlinescă 36 de ani
Reamintim că Ionuţ Marinescu a murit pe 22 decembrie, iar pe 23 ar fi împlinit 36 de ani.
Caporalul s-a stins SCJU Constanţa, după ce ar fi aşteptat 10 ore în urgenţă, acuză rudele.
Ințial, Ionuț Marinescu a cerut ajutorul medicilor de la Spitalul Militar. Aceștia l-au trimis la Spitalul Județean Constanța, unde, după ore de aşteptat, i s-a spus că are hepatită, aşa că ajuns la Spitalul de Boli Infecționase.
A fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase, unde medicii i-au spus că nu are hepatită.
Atunci, Ionuţ a cerut să plece acasă, pentru că era ziua lui şi îşi dorea să o petrească acasă, cu familia. Numai că, după 5 minunte, s-a înegrit la faţă şi a făcut stop cardio-respirator.
Astăzi, Ionuţ Marinescu va fi condus pe ultimul drum.