Spiritul sărbătorilor de iarnă cuprinde toată ţara. În centrul Braşovului a fost montat un brad înalt de peste 20 de metri
Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar în marile oraşe, pregătirile sunt în toi. În Braşov, bradul înalt de peste 20 de metri a fost montat aseară în Piaţa Sfatului, iar în Suceava, pomul este deja aşezat de câteva zile în centrul oraşului. În mai puţin de două săptămâni, se vor aprinde şi luminiţele de Crăciun, aşteptate cu nerăbdare atât de cei mici, cât şi de cei mari.
De Claudiu Loghin la 16.11.2023, 08:24- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
În oraşul de sub Tâmpa, principala atracţie este bradul, care a fost deja adus în Piaţa Sfatului seara trecută. Urmează să fie împodobit, iar luminiţele să fie aprinse în ultima zi a lunii noiembrie.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Bradul ridicat în Piaţa Sfatului are o înălţime de aproximativ 26 de metri şi a fost adus de pe o păşune situată în apropierea staţiunii Poiana Braşov.
Iar până în centrul oraşului este un drum anevoios. Traficul a fost blocat, pe un sens, pentru ca bradul uriaş să fie adus în Piaţa Sfatului în siguranţă.
Dan Olteanu, director Regia Pădurilor Brașov: Are 73 de ani. I-am rugat pe profesorii de la Facultatea de Silvicultură să ne ajute. Noi considerăm că e de datoria noastră să avem un oraş frumos şi să facem şi noi ceea ce putem. Asta o putem face, cred că o facem foarte bine, am făcut-o până acum şi o vom face în continuare.
Spiritul sărbătorilor a cuprins Braşovul
Oamenii sunt încântaţi de pomul uriaş din centrul oraşului.
Localnici: E un lucru pe care nu-l vezi în fiecare zi. Braşovul vrea să fie cel mai frumos şi reuşeşte.
Localnic: Chiar dacă sunt din Braşov, e prima dată când particip la ridicarea lui.
Spiritul sărbătorilor de iarnă cuprinde încet, încet toată ţara. În Suceava, bradul înalt de 17 metri a fost montat de câteva zile în centrul oraşului. Aseară au fost făcute şi probele pentru iluminatului festiv. Însă aprinderea oficială a luminiţelor în întreg municipiul are loc pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei.