Spitalul din Severin, trimis în judecată pentru omor din culpă după ce un pacient a murit în 2019 în urma infecţiilor nosocomiale
Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin a fost trimis în judecată pentru omor din culpă, la 5 ani după moartea unui pacient. Procurorii acuză instituţia că nu a luat măsuri pentru a înlătura infecțiile nosocomiale care au agravat starea bolnavului şi i-ar fi grăbit sfârşitul.
De Diana Speretoiu la 01.11.2024, 16:41Raportul medicilor legişti a confirmat că pacientul a decedat în urma infecţiei care a declanşat complicaţii medicale, scriu procurorii în rechizitoriu. Vorbim despre un bărbat de 64 de ani care a decedat în aprilie 2019.
Singurul caz care a ajuns în instanţă
A contractat o infecţie intraspitalicească, o bacterie care este foarte rezistentă la antibiotic. În timp ce era internat în secţia de ATI. Anchetatorii au mai arătat că spitalul nu a luat toate măsurile pentru a înlătura infecţiile nozocomiale. Este de altfel singurul caz care a ajuns în instanţă pentru că în anul 2019 Ministerul Sănătăţii a raportat că patru pacienţi au decedat în aceeaşi lună în secţia de Terapie Intensivă şi că toţi patru erau contaminaţi cu Acinetobacter. În acea perioadă a fost închisă secţia, ATI timp de câteva zile au fost ridicate şi probe şi potrivit unor surse bacteria periculoasă a fost descoperită chiar în instalaţia de oxigen.
La finalizarea anchetei procurorii au dispus trimiterea în judecată a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin pentru ucidere din culpă.