Antena LIVE

Curs valutar

Video

Spitalul Universitar a deschis un nou ambulatoriu. Mii de oameni, scutiţi de un drum în plus spre Capitală: "Foarte prompt"

Un nou ambulatoriu al Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti a fost deschis la Chitila. Localnicii au acces la toate serviciile medicale la ei în oraş. Construcţia centrului medical a durat aproximativ cinci ani şi îi scuteşte acum pe oameni de drumuri în plus spre Capitală. 

De la 05.09.2024, 17:35
Galerie (5)

Ambulatoriul din Chitila va deservi cel puţin 16 mii de locuitori care vor scăpa astfel de drumurile lungi până în Bucureşti pentru asistenţă medicală. 

"Vom avea tot, de la pediatrie, adică ne adresăm şi copiilor, până la oncohematologie, endocrinologie, pediatrie, sunt toate specialităţile spitalului universitar, replicate aici. Programările se fac online, se fac şi direct, practic există o legatură directă între spital şi ambulatoriu", a declarat managerul spitalului, Cătălin Cîrstoiu.

"Este foarte bine că doar traversăm, este foarte uşor de ajuns", ne spun oamenii. Peste 200 de locuri de muncă au fost scoase la concurs pentru tinerii medici.

Construcţia a durat 5 ani

Pe acelaşi subiect

Ambulatoriul a fost construit din bani europeni prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Practic, acesta este o anexă a Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Autorităţile din Chitila au reuşit să obţină o finanţare de aproximativ 16 milioane de lei, iar construcţia acestuia a durat aproximativ 5 ani.

Autorităţile locale din Ilfov au contribuit cu o co-finanţare de 14.000.000 de lei. Ambulatoriul funcţionează în baza unui protocol semnat între Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti şi Primăria Chitila.

Antuanela Raileanu

Lumea politică este complicată, o zi nu seamănă cu alta. Știu că e complicată, văd asta "la firul ierbii". Și voi știți că e complicată, o simțiți prin toate deciziile care vă afectează. ...

spital capitala ambulatoriu pacienti
Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 19 septembrie 2024. Taurii trebuie să privească cu...
CaTine
Publicat 18.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Confesiunile dure ale actorului Erkan Petekkaya. În copilărie a fost dus la...
Happy
Publicat 18.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024