Antena LIVE

Curs valutar

Starea de alertă, activată în România. Situația va fi evaluată timp de 14 zile (Video)

Starea de urgență a încetat în România, însă a fost activată starea de alertă. Timp de 2 săptămâni, autoritățile vor evalua situația la nivel epidemiologic.

De la 15.05.2020, 00:18
WhatsApp
observator.tv

Premierul Orban a convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru a lua decizia de instituire a stării de alertă, începând din 15 mai, ora 00.  De asemenea, la miezul nopții a încetat starea de urgență.

Orban a precizat că, în baza prevederilor legale, decizia pe care a luat-o este aceea de a declara starea de alerta, pentru a permite autorităților să ia în continuare toate măsurile necesare pentru a apăra sănătatea și viața cetățenilor.

"Cred că este pentru prima oară în istorie, în care se declară starea de alertă în România, ca atare va trebui să facem față unei situații noi și va trebui să ne comportăm responsabil", a declarat Orban.

Odată cu încetarea stării de urgență, unele reguli dispar, însă alte măsuri vor intra în vigoare, pe care populația trebuie să le respecte.

Lista cu măsurile care intră în vigoare după 15 mai

- Starea de alertă se declară pentru 30 de zile.

- Continuă să rămână închise terasele și toate zonele de servire a mesei.

Avem obligația de a purta mască de protecție în spațiile publice închise, mijloace de transport în comun și la locul de muncă (cu excepția persoanelor care au afecțiuni medicale și le este pusă în pericol sănătatea / dovada se face cu certificat medical, aviz medical etc).

Masca de protecție trebuie să acopere nasul și gura este obligatorie în toate gările, autogările, porturile, terminalele aeroporturilor și stațiile de metrou, precum și în interiorul oricărui mijloc de transport în comun.

Instituțiile, societățile trebuie să asigure a locul de muncă triajul epidemiologic, termometrizare fără contact, dezinfecție și măști de protecție.

Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici din aviaţie spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Iran şi din aceste ţări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 15 mai 2020.

Se instituie începând pentru toate persoanele care vin din 15 mai din străinătate carantina sau izolarea la domiciliu, iar la cerere se poate opta pentru măsura carantinei de stat.

Începând cu 15 mai este permisă circulația persoanelor în interiorul localităților, fără declarație pe proprie răspundere, dar nu mai mult în grupuri de 3 peroane.

Se interzice deplasarea persoanelor în afara localităților sau metropolelor, cu excepțiile deja cunoscute.

Se menține măsura suspendării cursurilor până la terminarea anului școlar.

Reluarea din data de 2 iunie a pregătirii elevilor de clasa a VIII-a, a XII-a  şi a XIII-a; reluarea slujbelor religioase în afara bisericilor; deschiderea hotelurilor; deschiderea saloanelor de îngrijire corporală; reluarea transportului în comun.

"Odată cu ora 0, România trece în stare de alertă. Suntem pe o pantă ușor descendentă, cu un număr de cazuri de infectare și în terapie intesivă în scădere și în creștere la numărul de pacienți vindecați. Se reiau și slujbele religioase în exteriorul bisericii. Se va face apoi o evaluare timp de 14 zile, după care este posibil ca slujbele să fie efectuate în biserică. Pacienții cu covid-19 care merg la stomatolog vor fi consultați în cabinete specializate. Rămânem într-o pandemie, suntem în desfășurarea unei patologii și nu trebuie să o scăpăm din mână. Acest moment de realxare trebuie bine gestionat și nu trebuie să uităm de reguli. Următoarea evaluare va fi peste 14 zile", a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Citește și:
Klaus Iohannis: "Nu vor urma trei zile fără reguli, vom păstra toate regulile necesare" (Video)
Reguli pentru serviciile medicale și farmaceutice după 15 mai
Lista măsurilor care intră în vigoare după 15 mai, pentru starea de alertă
Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

starea de alerta starea de urgenta
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025