"Staţi ca proştii? Trage!". Reacţia bărbatului din Botoşani, prins după ce şi-a înjunghiat soţia în somn, lângă inimă. Femeia depusese actele de divorţ
Întâmplare şocantă, aseară, în municipiul Botoşani. O femeie de 43 de ani a fost înjunghiată în somn de soțul său, după ce se certaseră cu câteva ore înainte. Victima a ajuns la spital cu mai multe plăgi înjunghiate şi se zbate acum între viaţă şi moarte. După câteva zeci de minute în care a fost căutat pe străzile din oraş, agresorul a fost prins de poliţişti şi dus la audieri.
De Redactia Observator la 10.09.2022, 09:25Femeia tocmai depusese actele de divorţ, iar bărbatul, iritat la culme, a decis să se răzbune. A mers la un bar din zonă, unde şi-a făcut planul, iar după ce femeia a adormit, individul a pus mâna pe un cuţit şi a înjunghiat-o de două ori. Una dintre lovituri a fost foarte aproape de zona inimii.
Fiica femeii înjunghiate a sărit în apărarea mamei sale
Alarmată de ţipetele mamei, fiica celor doi a sărit în apărarea femeii, însă bărbatul ar fi ameninţat-o şi pe aceasta. Un văr de-al fetei, care era şi el în apartament, a intervenit şi a reuşit să o salveze pe fată din mânile tatălui.
- Ruda femeii înjunghiate: Ea era în cameră, dormea şi eu eram la bucătărie.
- Reporter: Verişoara ta era în cameră şi dormea?
- Ruda femeii înjunghiate: Da. Şi eu eram aici în bucătărie. Am vrut să mă duc până la geam, să fumez şi am văzut totul.
- Au plecat să se distreze la nuntă, dar au ajuns pe patul de spital: 5 tineri, răniţi în carambolul cu 6 maşini...
- Femeie din Botoşani, înjunghiată de mai multe ori chiar de soţ. Bărbatul a fost prins pe stradă, câteva ore...
- Accident în București. Un șofer a pierdut controlul volanului și a doborât doi stâlpi. Bărbatul, obligat să...
La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe şi echipaje de poliţie. Medicii au preluat-o pe femeia înjunghiată şi i-au acordat primele îngrijiri. Au transportat-o apoi la spital, unde se zbate acum între viaţă şi moarte.
Declaraţii halucinante în faţa poliţiştilor. "Staţi ca proştii? Trage!"
Agresorul s-a făcut nevăzut după ce şi-a înjunghiat soţia. În scurt timp, străzile oraşului au fost împânzite de poliţişti, care au reuşit să-l prindă pe individ după câteva zeci de minute.
Întrebat de anchetatori despre faptele sale, bărbatul i-a luat în râs: "Păi, mai vorbim la Poliţie. Vrei să zic aici jos, pe burtă? (...) Ce aveţi asupra dumneavoastră? Un pistol cu bile? Haide! Ce faceţi? Staţi ca proştii? Trage!"
Agresorul a fost dus de poliţişti la audieri. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.