Ştefan Bănică Jr., fotografiat alături de Alexandra Măceşanu: "Mi s-a strâns inima cât un purice"
Ştefan Bănică Jr. a publicat pe pagina lui de Facebook o fotografie în care apare împreună cu Alexandra Măceșanu, una dintre victimele tragediei de la Caracal.
De Veronica Micu la 09.08.2019, 12:58Ştefan Bănică Jr. a publicat pe pagina lui de Facebook o fotografie în care apare împreună cu Alexandra Măceșanu, una dintre victimele tragediei de la Caracal.
Alexandra Măceșanu s-a fotografiat, cu 3 ani în urmă, alături de Ștefan Bănică Jr. Atunci, Alexandra se afla la Alba Iulia, la un hotel, alături de trupa de dansuri populare din care făcea parte, loc unde l-a întâlnit și pe artist.
Fotografia a fost făcută publică de unul dintre profesorii fetei.
Astăzi, cântărețul a postat un mesaj şi a urcat la rândul lui această fotografie pe Facebook.
"Am făcut multe poze la viața mea, dar, când am văzut această fotografie, cu această copilă, Alexandra Măceșanu, de care nu știam, poza făcută, se pare, acum 3 ani la Alba Iulia, mi s-a strâns inima cât un purice. Ce s-a întâmplat la Caracal e o tragedie de proporții. Sunt revoltat, că majoritatea dintre voi, am un sentiment profund de indignare cu neputință și amărăciune că trăiesc într-o țară în care ura, hoția, prostia, corupția nu mai au nici o limită.
Oare câte cazuri “Alexandra”, “Luiza”, “Colectiv” vor mai fi, ca să ne trezim și să schimbăm ceva real?!", a scris Ștefan Bănică.