Antena LIVE

Curs valutar

STENOGRAME în dosarul "Reţeaua geţilor". Mesaj de la Moscova: "Maxim iunie se întorc armele"

Informații noi în dosarul "Geţia", unde 6 bărbaţi au fost acuzaţi pentru trădare. Doi dintre ei au fost arestaţi preventiv, iar ceilalţi 4 au fost plasaţi sub control judiciar pentru trădare şi constituirea unei grupări pentru a "ştirbi suveranitatea şi independenţa statului român". Membrii grupării sunt acuzaţi că aveau contacte cu agenţi străini, inclusiv în Rusia, pentru a prelua puterea.

De la 07.03.2025, 17:32
WhatsApp
STENOGRAME în dosarul "Reţeaua geţilor". Mesaj primit din Rusia: "Maxim iunie se întorc armele" arhivă

În dosar este implicat și generalul în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 de ani, veteran de război, a cărui imagine a fost folosită de membrii organizației.

Potrivit anchetatorilor, gruparea era organizată în stil militar și urmărea preluarea puterii și desființarea partidelor politice. DIICOT arată că membrii grupării au luat legătura cu „agenți ai unei puteri străine” și au mers de mai multe ori în Rusia.

Cei șase bărbați acuzaţi pentru trădare sunt Ștefan Mateescu, Adrian-Robertin Dinu, Radu-Pompiliu Șofran, Raul-Mihail Lupu, Georgică-Cristian Atitiene, Marius Semeniuc. Adrian-Robertin Dinu apare în mai multe clipuri pe site-ul organizației Comandamentul „Vlad Țepeș”, în care transmite mesaje către NATO și UE în numele organizației.

Stenograme din dosar

Din stenogramele discuțiilor se poate observa faptul că gruparea avea drept scop răsturnarea regimului din România, revenirea țării la denumirea Republica Populară Română și intrarea sub controlul direct al Rusiei, relatează Gândul.

Două persoane au fost arestate preventiv, iar patru au fost plasate sub control judiciar. În acest dosar au apărut și stenograme ale discuțiilor membrilor acestei grupări, potrivit informațiilor publicate de stiripesurse.ro.

LUPU RAUL-MIHAIL: "Așa…astăzi la ora 09:58 dimineața transmite Dinu „Serghei Budanov – Serviciul Secret Ucrainean GUR, dacă până la vară nu facem pace Ucraina dispare. Corect. Maxim august e pa UKR”; al doilea mesaj a fost așa la ora 11:14 „Am trecut primul interviu religios cu ghilimelele de rigoare, trebuie informații cu privire la soluția de schimbare a Patriarhului. Nume de propus și nume președinte al statului. Se confirmă..."

LUPU RAUL-MIHAIL: "Ascultați! Se confirmă planul lor, care este din 1993 și tot ce am spus eu public", alt mesaj la ora 11:30 a fost așa, întreabă cineva din grupul nostru „Ce condiții pentru președinte ?”, răspunsul lui Dinu „Român de cinci generații, care nu a trădat, nu a furat, nu e impostor și e obligatoriu creștin-ortodox”

LUPU RAUL-MIHAIL: „Așa, ieri la ora 21.55 de seara ne-a transmis următorul mesaj „Urgent Guvernul pregătit cu cele nouă ministere, reprezentantul MAE va semna trecerea la Republica Populară Română ”, este vorba de Constituția României, fac o paranteză...”

LUPU RAUL-MIHAIL: „Asta ne-a spus Dinu că „Urgent Guvern pregătit cu cele nouă ministere și reprezentantul MAE care va desemna trecerea la Republica Populară Română, la Constituția Republicii Populare Române.”

De asemenea, la data de 30.01.2025, LUPU Raul-Mihail îi relatează numitului THEODORU Ioan-Radu, în cadrul unei discuții telefonice, alte aspecte transmise de către DINU Adrian-Robertin, de la Moscova, din care redăm următoarele pasaje relevante:

LUPU RAUL MIHAIL: Ce ne-a tra.., ce ne-a transmis Dinu. Ce-au zis rușii. Zice: ”Considerăm întreruperea alegerilor din România ca o lovitură de stat, dar în România există forțe care vor și pot restabili ordinea și suntem gata să le susținem”. Deci ne transmit prietenii noștri de dincolo.”

LUPU RAUL MIHAIL: Zice așa: „Zi venerabilului că mâine primesc verde de la ce am discutat și maxim iunie se întorc armele. Să fie cuminte și pe baricadă. Întreabă-l dacă are noutăți și dacă vrea să-mi transmită ceva. Mâine e ziua cea mare”, adică astăzi. „Eu am verde.”

Gruparea dorea să preia puterea în România

Procurorii DIICOT au reținut miercuri 6 persoane acuzate de constituire a unui grup infracțional organizat și trădare. Gruparea care dorea să preia puterea în România se numea „Comandamentul Vlad Țepeș”, iar membrii acestei grupări organizate pe o structură militară ar fi dorit să schimbe numele României în „Geția.”

Serviciul Român de Informaţii spune că inculpaţii s-au întâlnit în secret cu cei doi diplomaţi ruşi expulzaţi, de urgenţă, din ţară. Gruparea organizată după reguli militare folosea un veteran de război cu imagine de patriot pentru a-şi atrage adepţi. Aseară, doi dintre aceşti indivizi au fost trimişi după gratii pentru 30 de zile, iar ceilalţi patru au primit control judiciar.

Surse judiciare au spus că membrii grupului doar s-ar fi folosit de imaginea generalului Radu Theodoru, pentru promovarea asociaţiei pe care au înfiinţat-o. Organizaţia numită Comandamentul „Vlad Ţepeş” avea ca scop scoaterea României din NATO, Alianţa cu Federaţia Rusă şi desfiinţarea partidelor politice din România.

Potrivit unor surse judiciare, membrii grupării, majoritatea foşti militari, ar fi avut legături cu Victor Makovskiy și de Evgheni Ignatiev, cei doi diplomaţi ruşi care au fost expulzaţi de pe teritoriul României.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

stenograme tradare diicot
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile ar trebui să intensifice controalele asupra mașinilor modificate ilegal?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive