Principalele știri ale serii de 23 decembrie 2019
Știrile zilei de joi, 23 decembrie 2019: O tânără poliţistă din Constanţa a murit la numai 33 de ani, un microbuz plin cu români s-a izbiz de un copac, Cod galben de ninsori şi viscol în 17 judeţe, fetele dispărute în Dâmboviţa au fost găsite, iar un poliţist a fost bătut de o femeie.
De Cristian Ionescu la 23.12.2019, 21:25Bună seara! Dacă nu ați avut timp încă să vă puneți la curent cu știrile acestei seri, vă dăm o mână de ajutor.
Iată, pe scurt, un top al evenimentelor acestei seri, pe observator.tv:
O tânără poliţistă din Constanţa a murit la numai 33 de ani. Mădălina a lăsat în urmă un băieţel de 1 an şi 2 luni
Este doliu la IPJ Constanţa, după ce Mădălina Cojocariu, o tânără poliţistă de 33 de ani, a murit din cauza unei boli cumplite. Tânăra a lăsat în urmă un băieţel de numai 1 an şi 2 luni, David, şi o familie distrusă. Mădălina Cojocariu lucra în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, având gradul de subinspector. Citeşte despre cazul Mădălinei Cojocariu.
Tragedie înainte de Crăciun. Un microbuz plin cu români, care veneau din Londra, impact devastator cu un copac, în Neamţ
Tragedie înainte de Crăciun. Două persoane au murit, iar alte şapte sunt rănite, între care una în comă, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un copac, în localitatea Poienari, județul Neamț. A fost activat Planul Roșu de intervenție. Află cum s-a întâmplat tragedia.
Cod galben de ninsori şi viscol în 17 judeţe. ANM a emis o alertă de vreme severă până în ziua de Crăciun
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit informarea de ploi puternice şi lapoviţă, până joi. De asemenea, meteorologii au anunţat cod galben de ninsori şi viscol pentru zona montană din 17 judeţe. Vezi toată prognoza anunţată de ANM.
Au fost găsite cele cinci fete dispărute în Dâmboviţa, în urmă cu patru zile
Ghica Mihaela Roberta, de 15 ani, Alexandra Costinela Bucur-Chivu, de 16 ani, Ana Maria Hâncianu, de 14 ani, Alexia Lavinia Neagu, de 13 ani şi Florenţa Emilia Drosu, de 18 ani, fetele care joi, 19 decembrie, au dispărut din incinta unui modul familial în care locuiau, au fost depistate de poliţişti. Citeşte detalii despre dispariţia celor cinci fete din Dâmboviţa.
Poliţist bătut de o femeie, care i-a spart ochelarii, jandarm bătut de iubitul ei, la Iaşi
O patrulă formată dintr-un jandarm și un polițist, a fost atacată şi bătută de o femeie şi iubitul său, în timp ce oamenii legii încercau să aplaneze un conflict. Tânăra l-ar fi lovit în plină figură pe poliţist, căruia i-a spart ochelarii, iar jandarmul a fost luat la pumni de iubitul agresoarei. Mai mult, cererea de arestare preventivă a celor doi a fost respinsă de magistraţi, agresorii fiind cercetaţi în libertate. Citeşte despre cazul celor doi poliţişti bătuţi la Iaşi.