Fără să-i pese de vreo lege, un sucevean şi-a făcut singur permis de conducere şi conducea liniştit pe şoselele patriei
Un sucevean care şi-a făcut singur permis de conducere a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină înmatriculată în străinătate.
De Redactia Observator la 28.05.2018, 14:59Un sucevean care şi-a făcut singur permis de conducere a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină înmatriculată în străinătate.
Potrivit IPJ Suceava, un echipaj a oprit pentru control pe un drum adiacent DJ 209G, din comuna Straja, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de un localnic de 54 de ani.
„Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat de conducătorul auto, care avea culorile mai intense decât cele ale unui permis de conducere valabil eliberat de autorităţile române, iar holograma de securitate era o imitație, polițiștii au efectuat verificări în bazele de date, constatând faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere”, a menționat Poliția Suceava.
Astfel, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.