Principalul suspect în cazul tentativei de jaf de la o bancă din Sectorul 2 al Capitalei a fost prins
Principalul suspect în cazul tentativei de tâlhărie la o bancă din Sectorul 2 a fost prins de autorităţi şi dus la audieri, la sediul Poliţiei Capitalei.
De Redactia Observator la 28.09.2018, 19:47Principalul suspect în cazul tentativei de jaf la o bancă din Sectorul 2 a fost prins de autorităţi şi dus la audieri, la sediul Poliţiei Capitalei. Este vorba de un tânăr de 25 de ani.
Principalul suspect a fost identificat şi dus la sediul Poliţiei Capitalei, unde va fi audiat de Serviciul Investigaţii Criminale. Bărbatul are 25 de ani şi locuieşte în Bucureşti.
Amintim că un bărbat care avea asupra sa un obiect înţepător a intrat vineri într-o bancă din Sectorul 2 şi a cerut bani din casierie. Un angajat al sucursalei a reuşit să îl scoată afară, individul fugind fără să sustragă valori.
”În această dimineaţă, prin apel 112, în jurul orei 10:30 ,angajaţii unei instituţii bancare de pe raza Sectorului 2 au sesizat faptul că în incinta sucursalei a intrat un bărbat care le-a solicitat angajaţilor banii din casierie, având asupra sau un obiect ce părea a fi înţepător. Nicio persoană nu a fost rănită şi nu au fost sustrase valori”, au transmis, vineri, reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Sursă: News.ro