Sute de documente făcute scrum, după un incendiu la sediul ANAF din Filiași
Sute de documente s-au făcut scum după ce sediul ANAF de la Filiaş a luat foc. Flăcările au izbucnit aproape de miezul nopţii şi au cuprins mai multe încăperi ale instituţiei. O parte din arhivă şi mai multe device-uri ale angajaţilor au fost distruse. Este totuşi şi o veste bună, nimeni nu a fost rănit, iar serverele calculatoarelor nu au fost afectate. Asta înseamnă, cel puţin teoretic, că documentele pot fi recuperate. Din primele informaţii, incendiu ar fi pornit de la un scurtcircuit.
De Redactia Observator la 09.09.2024, 12:37Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-o încăpere a Fiscului din Filiași, județul Dolj. Pompierii spun că incendiul a fost produs de un scurtcircuit.
Potrivit ISU Dolj, incendiul a izbucnit duminică noaptea, în jurul orei 23.00. Pompierii au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru lichidarea incendiului. Focul a fost stins în limitele găsite, iar pompierii spun că au ars materiale de papetărie din arhiva sediului ANAF Filiași.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit.