Antena LIVE

Curs valutar

Un tânăr din Botoşani a băut până a murit. Poliţiştii au deschis dosar de ucidere din culpă

Un tânăr de 29 de ani, din comuna Corni, judeţul Botoşani, a decedat în condiţii suspecte într-un bar din municipiul Suceava. Poliţiştii fac în cauză cercetari privind săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

De la 29.11.2016, 09:19
WhatsApp
Un tânăr din Botoşani a băut până a murit. Poliţiştii au deschis dosar de ucidere din culpă Hepta

Un tânăr de 29 de ani, din comuna Corni, judeţul Botoşani, a decedat în condiţii suspecte într-un bar din municipiul Suceava. Poliţiştii fac în cauză cercetari privind săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, scrie presa locală.

Duminică, în jurul orei 10:00, tânărul s-a deplasat la un local din Piaţa Mică, din municipiul Suceava, pentru a verifica aparatele de joc electronice pe care societatea la care lucra le deţinea acolo.

În bar, tânărul a consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orei 13:00 i s-a făcut rau, motiv pentru care a fost solicitată intervenţia ambulanţei. Echipajul medical care a sosit la fata locului a executat manevre de resuscitare, constatând decesul acestuia.

Trupul neînsufleţit al tânărului a fost depus la morga Spitalului Judeţean Suceava, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Politiştii fac cercetări în cauză privind săvârşirea infracţiunilor de "ucidere din culpa" şi "nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă", urmând a se dispune procedural.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tanar botosani bautura mort
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024