Antena LIVE

Tânăr de 19 ani, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție. A intrat cu un cuţit în casă peste mama lui, apoi i-a furat telefonul și a fugit

Un tânăr de 19 ani, din municipiul Focşani, a fost reţinut, luni, pentru tâlhărie calificată şi încălcarea ordinului de protecţie după ce a intrat cu un cuţit în casa mamei sale, ar fi ameninţat-o şi i-ar fi luat telefonul mobil, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. Fratele lui a fost cel care a anunțat autoritățile.

De la 01.04.2024, 22:31
Tânăr de 19 ani, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție. A intrat cu un cuţit în casă peste mama lui, apoi i-a furat telefonul și a fugit Poliția Română

"Printr-un apel la 112, în jurul orei 12,00, un bărbat din municipiul Bucureşti anunţa faptul că în locuinţa mamei sale din municipiul Focşani a pătruns fratele său, în vârstă de 19 ani, care ar fi avut asupra sa un cuţit. Spre locul indicat au fost dirijate imediat echipaje de poliţie şi jandarmerie. Primul echipaj de poliţie care a sosit la adresa indicată a identificat femeia de 47 de ani, care a relatat faptul că, prin ameninţare, fiul său i-ar fi luat telefonul mobil. Totodată, tânărului de 19 ani îi fusese interzis printr-un ordin de protecţie emis de instanţă să se apropie la o distanţă mai mică de 50 de metri faţă de aceasta", a precizat IPJ Vrancea.

Și-a amenințat mama cu un cuțit

Potrivit poliţiei, tânărul a fost identificat la scurt timp la aproximativ un kilometru de locuinţa mamei, iar la vederea autospecialei, acesta a fugit. Un poliţist şi un jandarm au reuşit să îl prindă şi să îl imobilizeze pe tânăr, pe care l-au condus la sediul Poliţiei municipiului Focşani.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 ore şi condus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vrancea.

Ți-a plăcut acest articol?

tanar politie vrancea mama cutit
Întrebarea zilei
Amenzi pentru şoferii care nu au camere montate pe spatele maşinii. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții....
Useit
Publicat 16.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024