Tânăr de 22 de ani, mort pe loc în Alba. A pierdut controlul mașinii pe carosabilul umed și s-a răsturnat într-un șanț. Impactul i-a fost fatal
Un tânăr a murit după ce s-a răsturnat vineri dimineaţa cu autoturismul pe raza localităţii Petreşti, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 15.03.2024, 08:58Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan, pompierii militari din Sebeş au fost solicitaţi să intervină, vineri dimineaţa, pentru acordarea primului ajutor medical şi asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe raza localităţii Petreşti, unde un autoturism era ieşit în afara părţii carosabile.
Mort pe șosea, la 22 de ani
După ce forţele de intervenţie au ajuns la locul producerii accidentului, au identificat un tânăr, de aproximativ 22 de ani, ieşit din autoturism, care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa.
Accidentul s-a produs în condiţii de ploaie, pe un carosabil umed, pe o stradă intens circulată la ora producerii evenimentului. Urmează ca Poliţia să stabilească din ce cauză s-a produs accidentul.