Tânăr de 24 de ani din Neamţ la un pas să-şi piardă viaţa, după ce a dat foc apartamentului unde locuia
Gest extrem al unui tânăr de 24 de ani din Piatra Neamţ. Individul a incendiat apartamentul în care locuia şi a fost la un pas să-şi piardă viaţa în flăcări.
De Redactia Observator la 05.11.2019, 11:42Gest extrem al unui tânăr de 24 de ani din Piatra Neamţ. Individul a incendiat apartamentul în care locuia şi a fost la un pas să-şi piardă viaţa în flăcări. Totul pentru că locuinţa urma să facă obiectul unei moşteniri, iar tânărul nu se înţelegea cu rudele sale. Acum va ajunge în grija psihiatrilor.
Tânărul a fost scos din casă de pompieri în ultima clipă. Un salvator a renunţat la masca sa de oxigen şi i-a dat-o lui după ce l-a găsit aproape inconştient, captiv în apartamentul care ardea.
Irina Popa, purtător de cuvânt al ISU Neamţ: Pompierii au stins incendiul şi au mai evacuat trei persoane de la etajul trei şi o persoană de la etajul patru.
Focul ar fi fost pus chiar de tânărul de 24 de ani. Apartamentul în care locuia urma să devină obiectul succesiunii, după moartea părinţilor săi. Tânărul, însă, era în conflict cu rudele, iar totul ar fi fost o răzbunare.
Mătuşa piromanului: A intrat într-o depresie. După ce a murit taică-su, acum patru ani, şi bunică-sa trebuie să împartă apartamentul cu fratele şi surorile lui şi a spus că face aşa ceva.
Vecinii au dat alarma după ce au simţit miros puternic de fum pe casa scării.
Vecin: Ce putem să îi facem? Are 24 de ani, stă aici în casa bunicii, mai are încă doi fraţi. Iar fraţii vor să facă succesiunea, dar el nu le dă niciun fel de semnătură.
Localnicii mai spun că în ultima vreme tânărul făcuse mai multe probleme.
Vecin: A venit într-o seară, noaptea pe la 2, a spart geamul, a bătut în uşă, a deschis-o şi a intrat forţat înăuntru, că nu avea cheie să descuie.
Individul a fost transportat la spital şi urmează să fie internat la Secţia de Psihiatrie.