Un tânăr a mers cu maşina la spălătorie şi a descoperit prea târziu că era închis
Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Putna (Suceava), a mers cu maşina la spălătorie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a băut, însă a descoperit prea târziu că era închis.
De Alin Tarnovschi la 25.11.2019, 12:19Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Putna (Suceava), a mers cu maşina la spălătorie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a băut, însă a descoperit prea târziu că era închis.
Tânărul a băut bine, sâmbătă seară, iar în jurul orei 22.30, a plecat la o plimbare cu maşina prin oraş.
La un moment dat, în timp ce conducea cu o viteză foarte mare, tânărul a scăpat maşina de sub control.
Astfel, autoturismul marca Ford Mondeo a rupt un gard şi s-a oprit în interiorul unei spălătorii auto, acolo unde s-a izbit violent de un perete.
Şoferul a reuşit să scape fără nicio zgârietură şi a încercat să fugă de la locul accidentului, însă a fost prins după câteva sute de metri, notează monitorulsv.ro.
Poliţiştii rutieri l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul alcoolemiei a fost de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, tânărul a fost transportat la spitalul din Rădăuţi pentru a-i fi prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele tânărului, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.