A doua sinucidere în trei zile, la Arad. Un tânăr de 27 de ani s-a dus în pădure şi s-a spânzurat, în zona Trei Insule
La doar două zile după ce o fată de 19 ani, din judeţul Arad, a decis să-şi pună capăt zilelor, spânzurându-se, un alt tânăr şi-a luat viaţa.
De Redactia Observator la 13.05.2018, 09:39La doar două zile după ce o fată de 19 ani, din judeţul Arad, a decis să-şi pună capăt zilelor, spânzurându-se, un alt tânăr şi-a luat viaţa.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani care a ales să moară prin aceeaşi metodă.
Spre deosebire de fată, care a ales să se spânzure în casă, legând funia de cadrul metalic al unei terase, tânărul s-a dus în pădure, a înnodat frânghia de creanga unui copac.
„Aseară (vineri seara-n.r.), în jurul orelor 20.00, a fost găsit spânzurat de un copac un tânăr de 27 de ani din Arad, în zona Trei Insule.
Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă in rem.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Potrivit celor care locuiesc în zona Trei Insule, tânărul nu era un obişnuit al locului, cel mai probabil aflându-se acolo la pescuit.