Tânără de 20 de ani, găsită moartă în faţa unui bloc din Cluj-Napoca. Fata s-ar fi prăbuşit, azi noapte, de la înălţime
O tânără în vârstă de 20 de ani a murit, noaptea trecută, după ce a căzut de la înălțime pe strada Henri Barbusse, din Cluj-Napoca. Fata a fost găsită decedată în fața unui bloc de locuințe.
De Redactia Observator la 12.02.2024, 08:46Pompierii din cadrul ISU Cluj au intervenit pentru a acorda primul ajutor calificat unei tinere în vârstă de 20 de ani, care căzuse de la înălțime pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca.
Tânăra, găsită fără suflare în faţa unui bloc din Cluj
Apelul de urgență a venit în jurul orei 00.30. Mai multe echipajele au fost trimise la locul indicat, însă tânăra căzută pe carosabil nu mai prezenta semne vitale.
"Imediat au fost începute manevrele de resuscitare, însă, chiar după ce au fost susținute aproximativ o oră, nu au mai putut readuce semnalele vitale ale persoanei respective", au transmis reprezentanţii ISU Cluj, potrivit Mediafax.
Polițiștii vor stabili cum s-a produs tragedia.