Tânărul ucis în staţia de autobuz de la Ştiobolani avea doi copilaşi, un băieţel şi o fetiţă. Primele imagini de la locul crimei (Imagini dramatice)
Un tânăr de 42 de ani, din satul vasluian Ştioborani, comuna Soleşti, a fost găsit mort, în această dimineaţă, într-o staţie de autobuz din localitate.
De Redactia Observator la 22.03.2018, 10:33Un tânăr în vârstă de 42 de ani, din satul vasluian Ştioborani, comuna Soleşti, a fost găsit mort, în această dimineaţă, într-o staţie de autobuz din localitate.
Cei care l-au descoperit în staţia de autobuz au fost elevii care trebuiau să plece la liceele din municipiu reşedinţă de judeţ.
Cadavrul prezenta urme de violenţă în zona capului, medicii de la SMURD sosiţi de urgenţă la faţa locului neputând face nimic altceva decât să constate decesul.
Din primele informaţii, bărbatul are doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de 5 şi respectiv 8 ani. La finele acestei săptămâni, victima urma să plece la muncă în Serbia, unde lucra ca pădurar.
Costel Bodescu a fost văzut ultima oară la un magazin din localitate de unde şi-a cumpărat mâncare. Asta se întâmpla aseară, în jurul orei 19.30.
Mama acestuia, dar şi cumnata lui, susţin că decesul lui este cu atât mai tragic şi de neînţeles cu cât bărbatul nu ar fi avut duşmani declarati în sat.
Poliţiştii criminalişti au demarat ancheta în acest caz şi încearcă să dea de urma faptaşului sau făptaşilor. Deja, oamenii legii au întocmit un cerc de suspecţi. Ei aşteaptă şi rezultatele necropsiei pentru a şti cu exactitate ora decesului, dar şi ce a determinat moartea tânarului.
În cauză a fost deschis dosar de cercetare penală pentru omor deosebit de grav.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și