Taximetriştii de pe aeroporturile din România au primit 120 de amenzi, într-o singură zi
Poliţiştii au aplicat aproape 120 de amenzi, în valoare de aproape 30.000 de lei, după ce au verificat legalitatea activităţii de taximetrie din zona a opt aeroporturi din ţară, fiind controle 270 de autoturisme.
De Redactia Observator la 20.10.2018, 11:54Poliţiştii au aplicat aproape 120 de amenzi, în valoare de aproape 30.000 de lei, după ce au verificat legalitatea activităţii de taximetrie din zona a opt aeroporturi din ţară, fiind controle 270 de autoturisme.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), pe data de 18 octombrie, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi şi a Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Suceava, Constanţa, Bacău şi Iaşi, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.
“Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal taximetria, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite. De asemenea, poliţiştii au verificat funcţionarea corectă a aparatelor de taxat, precum şi starea tehnică a autovehiculelor care efectuau activităţi de taximetrie”, a precizat IGPR.
În doar două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii au verificat 273 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 30.000 de lei.
Dintre sancţiunile aplicate, 98 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 18 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar o sancţiune a fost aplicată pentru alte abateri.
Pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 13 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost reţinute trei permise de conducere.
În acţiune au fost angrenaţi şi lucrători ai Registrului Auto Român şi jandarmi.