Teste pe noua calea ferată modernizată, Sighişoara – Teiuş – Coşlariu. Trenul a atins în premieră 176 de km/oră
Transportul feroviar de mare viteză începe să prindă contur şi la noi în ţară. CFR a anunţat ieri că s-au făcut teste pe calea ferată modernizată Sighişoara – Teiuş – Coşlariu.
De Alex Prunean la 29.10.2024, 08:37În urma testelor de ieri viteza de circulaţie a trenului a ajuns la 176 de km/oră. Tronsonul pe care s-au efectuat testele este lung de 130 de km între Sighişoara şi Teiuş este recent modernizat, făcând parte din coridorul 4 pan-european. În urma probelor de ieri CFR a anunţat că s-a testat tot ce ţine de calea ferată, atât şinele, traversele, semnalizările, dar şi lucrările de artă, cum ar fi podurile şi podeţele refăcute de la 0 în urma acestui proiect.
Trenul aparţinea unei companii private
E de menţionat totuşi că doar calea ferată pe care s-a circulat la această viteză aparţine companiei de stat CFR pentru că trenul care a atins viteza de 176 de km/oră aparţine unui operator privat. În urma lucrărilor de modernizare a căii ferate din ultimii ani, în ţara noastră pe 530 de km din totalul de 10.000 de km de cale ferată se poate circula cu o viteză de 160 de km/oră.
De la finalul anului viitor, sau abia începutul anului 2027 se va putea circula cu această viteză pe toată magistrala de cale ferată dintre Braşov şi Curtici.