Știri deloc bune de la Spitalul 'Sfântul Ioan': 3 răniți din Colectiv - la Terapie Intensivă, în stare gravă
Cei trei răniți în incendiul din clubul Colectiv, care mai sunt internați la Spitalul 'Sfântul Ioan', se află la Terapie Intensivă, în stare gravă, a declarat vineri medicul Carmen Giuglea
De Redactia Observator la 13.11.2015, 12:34- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Cei trei răniți în incendiul din clubul Colectiv, care mai sunt internați la Spitalul 'Sfântul Ioan', se află la Terapie Intensivă, în stare gravă, a declarat vineri medicul Carmen Giuglea.
"Mai sunt internați în spital 3 pacienți răniți în clubul Colectiv, toți la Terapie Intensivă, prezentând stare gravă", a afirmat medicul chirurg plastician.
Starea pacienților internați la Spitalul de Arși este staționară, a declarat, vineri dimineața purtătorul de cuvânt al unității medicale, Adrian Stănculea.
Joi, o pacientă rănită în incendiul din clubul Colectiv era în continuare intubată, iar alți doi pacienți se aflau în stare gravă, însă evoluau "spre bine".
"14 răniți sunt internați în total la Spitalul de Arși, dintre aceștia 11 se află internați pe secție cu evoluție bună, 2 în stare gravă, care încet-încet merg spre bine. O pacientă este în stare critică, dar stabilizată, în continuare intubată", declara joi medicul.
Patru răniți în urma incendiului din clubul Colectiv se află internați pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Bagdasar Arseni, doi dintre aceștia având o stare ameliorată, alți doi fiind în stare gravă, a declarat vineri medicul Mircea Carantino.
"Doi au starea ameliorată, alți doi, stare gravă, dintre aceștia unul trebuia să fie transferat încă de ieri în străinătate. Toate actele necesare sunt gata", a spus medicul.
El a afirmat că alți opt pacienți sunt pe secție, dintre aceștia o pacientă urmând a fi externată în cursul zilei de vineri.