Antena LIVE

Curs valutar

Tradiţii şi obiceiuri de Bobotează, în Bistriţa

În Ajun de Bobotează, în Bistriţa, localnicii pornesc prin sat ca să alunge spiritele rele. Este Obiceiul Hâzilor. Îmbrăcaţi în costume vechi, cu măşti fioroase sau daţi cu făină pe faţă, trec pe la fiecare gospodărie, care va fi ferită astfel de nenorociri, în anul care tocmai a început.

De la 06.01.2020, 10:55
WhatsApp
Vezi și:

În Ajun de Bobotează, în Bistriţa, localnicii pornesc prin sat ca să alunge spiritele rele. Este Obiceiul Hâzilor. Îmbrăcaţi în costume vechi, cu măşti fioroase sau daţi cu făină pe faţă, trec pe la fiecare gospodărie, care va fi ferită astfel de nenorociri, în anul care tocmai a început.

Ca să fie siguri că nu sunt recunoscuţi, mascaţii îşi schimbă chiar şi vocile, spre amuzamentul gazdelor, care îi întâmpină cu vin fiert și prăjituri.

A fost zarvă mare pe uliţele satului Chintelnic. „Hâzii" au ieşit la colindat. Draci, babe, moși, ofiţeri, preoți, miri sau nuntași fac zgomot puternic, ca să alunge spiritele rele aduse în lume, odată cu intrarea în noul an.

Imediat ce s-a lăsat întunericul, ies la colindat copiii. Apoi, rând pe rând, sătenii se adună în număr tot mai mare şi merg pe la fiecare gospodărie.

Mulţumiţi că au alungat spiritele din casele lor, oamenii i-au cinstit pe colindători cu prăjituri, vin sau bani. Şi s-au încins şi la joc.

Apoi, cum e obiceiul de Bobotează, preotul din sat a trecut cu crucea pe la fiecare gospodărie. Acum, oamenii pot să despodobească bradul de Crăciun.

Grigore Linul, preot paroh Chintelnic: Este un obicei foarte vechi. Bănuim că de sute de ani. Eu zic că e un obicei foarte frumos şi unic prin timpul când se defăşoară, şi anume în ajunul Bobotezei taie

În alte sate din judeţ, tinerii fură porţile de la casele cu fete de măritat şi le ascund. Proprietarii fie îşi caută singuri poarta, fie îi aşteaptă pe "hoţi" să o aducă. În schimb, îi ospătează cu bucate alese.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator06 ajun de boboteaza bistrita localnici mascati spirite rele
Întrebarea zilei
Considerați că numărul mare de accidente rutiere justifică majorarea tarifelor RCA?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025