TRAGIC! Trei ELEVI de clasa a VIII-a S-AU ÎNECAT după ce s-au dus să sărbătorească terminarea examenului de Evaluare Naţională
Trei elevi în clasa a VIII-a au vrut să se bucure că au terminat examenele la Evaluarea naţională şi au mers la scăldat, însă au sfârşit înecaţi.
De Redactia Observator la 22.06.2017, 01:37Trei elevi în clasa a VIII-a au vrut să se bucure că au terminat examenele la Evaluarea naţională şi au mers la scăldat, însă au sfârşit înecaţi. Incidentele s-au produs în Dolj și Mehedinți.
Doi adolescenţi din oraşul Segarcea, din Dolj, care merseseră la scăldat după ultima probă a Evaluării Naţionale, s-au înecat, miercuri, trupurile neînsufleţite ale acestora fiind recuperate de către scafandri.
Miercuri după-amiază, după examenul la matematică, Marinel Pită (15 ani) şi Alexandru David (15 ani) au mers la scăldat o baltă din spatele Gării Segarcea. Pe malul apei se mai aflau mai mulţi tineri, colegi ai celor adolescenţi, care au observat că la un moment dat cei doi adolescenţi nu au mai ieşit din apă.
“La faţa locului au fost trimise de la Secţia Segarcea un echipaj cu o autospecială, iar de la Detaşamentul 1 Craiova au fost trimise o ambulanţă SMURD şi scafandri. De asemenea, a fost solicitată intervenţia echipajelor medicale de pe elicopterul SMURD”, a declarat Tania Vîlceanu din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia.
Iniţial, pe mal a fost adus trupul unuia dintre tineri, însă după mai bine de 30 minute, timp în care s-au făcut manevre de resuscitare, a fost declarat decesul acestuia. Scafandrii au reuşit să recupereze şi trupul neînsufleţit al celui de-al doilea adolescent.
Un incident similar a fost înregistrat tot astăzi în localitatea mehedinţeană Şimian, unde un adolescent în vârstă de 15 ani a mers la scăldat în râul Topolniţa. El susţinuse proba la matematică la Evaluare Naţională şi îşi anunţase părinţii că merge cu prietenii pentru a mânca o îngheţată.
Potrivit reprezentanţilor ISU, băiatul a intrat în apă deşi nu ştia să înoate, iar unul dintre colegii săi a sunat la 112 şi a povestit că acesta nu a mai ieşit la suprafaţă.
"La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de căutare-salvare şi o barcă cu motor. Băiatul a fost recuperată în aproximativ 10 minute, în stare de inconştineţă şi a fost predat echipajului Serviciului de Ambulanţă”, a declarat Raluca Ţîrcă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi.
Medicii nu au reuşit să îl salveze, deşi au făcut manevre de resuscitare timp de aproximativ 60 minute.
Sursa: news.ro