Trei bărbaţi din Republica Moldova, prinşi în flagrant cu acte de identitate false. Sunt acuzaţi că deschideau cu ele conturi bancare
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au prins joi, în flagrant delict, trei bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
De Redactia Observator la 14.10.2022, 10:03În jurul orei 12.00, polițiștii s-au deplasat la o agenție bancară, din Sectorul 2, unde au depistat un bărbat, cetățean moldovean, imediat după ce ar fi folosit o carte de identitate falsificată, pentru a deschide un cont bancar.
În urma activităților operative, alți doi bărbați, cetățeni moldoveni, au fost identificați în apropierea unității bancare. Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, unul dintre aceștia, folosind același mod de operare, ar fi deschise conturi la alte două unități bancare.
Asupra celor trei bărbați au fost găsite și ridicate de polițiști 2 cărți de identitate false, carduri bancare, telefoane mobile, cartele SIM, 1.455 de euro, 2.500 de ruble și 13.400 de lei moldovenești.
Cei 3 bărbați au fost conduși la audieri, iar în urma acestora a fost dispusă reținerea lor pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zilei să fie prezentați magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.