Trei copii de la Școala 99 din Capitală, transportaţi la spital': "Nu cunoaștem momentan cauza problemelor medicale"
Trei copii de la Școala nr. 99 din Capitală, care au acuzat probleme respiratorii, au fost transportați la spitalul "Marie Curie", iar în cazul altor cinci elevi părinții au refuzat ca aceștia să fie duși la spital.
De Redactia Observator la 31.05.2016, 16:27Trei copii de la Școala nr. 99 din Capitală, care au acuzat probleme respiratorii, au fost transportați la spitalul "Marie Curie", iar în cazul altor cinci elevi părinții au refuzat ca aceștia să fie duși la spital.
"Este vorba de opt copii, dintre care pentru cinci părinții au refuzat transportul la spital. Trei copii au fost transportați la Spitalul 'Marie Curie' conștienți, cooperanți. Au prezentat o stare generală de rău după ce au intrat într-o sală de clasă care fusese închisă de mai multă vreme și era foarte cald acolo. Acestea sunt primele evaluări", a declarat coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița, citat de Agerpres.
Șase ambulanțe SMURD s-au deplasat, marți, la Școala 99 din str. Huedin nr.13 pentru a evalua cinci elevi cu vârste de 12 — 13 ani care au acuzat probleme respiratorii, a anunțat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.
"Nu cunoaștem momentan cauza problemelor medicale. La fața locului s-a trimis și un echipaj specializat pentru cercetare în vederea depistării substanței care a generat această situație", a precizat Daniel Vasile.