Trei mașini și un TIR s-au făcut praf pe o șosea din Gorj. Patru persoane au fost rănite, inclusiv doi copii de 10 și 11 ani
Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite într-un accident rutier în care au fost implicate 3 mașini și un TIR, în localitatea Ţânţăreni.
De Redactia Observator la 20.03.2023, 12:20Potrivit acestuia, la faţa locului intervin 3 autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Gorj, 3 ambulanţe din cadrul SAJ Gorj, precum şi o ambulanta SMURD din cadrul ISU Dolj şi o ambulanţă din cadrul SAJ Dolj.
Doi copii au fost răniți
"Echipajele sosite la faţa locului au constatat că în urma accidentului 4 persoane au suferit leziuni. Este vorba despre un băieţel în vârstă de 10 ani, conştient, care a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la Spitalul din Filiaşi, o fetiţă în vârstă de 11 ani, stare de inconştienţă, cu funcţii vitale, pentru care a fost solicitat elicopterul SMURD din cadrul punctului aeromedical Craiova, o femeie în vârstă de 36 de ani, conştientă, transportata la Spitalul din Craiova, iar bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a suferit leziuni minore şi a refuzat să fie transportat la spital", a spus Florin Chisim.
Bărbatul rănit este conducătorul autotrenului.