Antena LIVE

Curs valutar

Unul dintre cei trei militari români RĂNIŢI în Afganistan A MURIT! Caporalul Mădălin Stoica avea 41 de ani. Blindatul în care se aflau a fost lovit de o MAŞINĂ CAPCANĂ

Trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecția Forței din Focșani au fost răniți vineri, 15 septembrie, în Afganistan, în jurul orei 10.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate.

De la 15.09.2017, 17:09
WhatsApp
Galerie (3)
FOTO: Facebook

Update 17:10 Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a transmis condoleanţe vineri familiei caporalului Mădălin Stoica, care a murit în misiune în Afganistan.

'Am aflat cu tristeţe despre incidentul produs în această dimineaţă în Afganistan, în urma căruia trei militari ai noştri au fost implicaţi într-un atac al insurgenţilor. Cei trei au fost evacuaţi la cel mai apropiat spital militar. Din păcate, caporalul Mădălin Stoica nu a supravieţuit. Armata română îşi pierde încă un fiu în teatrele de operaţiuni unde suntem prezenţi în virtutea obligaţiilor asumate de ţara noastră. Gândurile mele se îndreaptă spre familia îndurerată, cuvintele fiind mult prea sărace pentru a putea descrie tristeţea care însoţeşte această zi îndoliată', a postat ministrul Apărării, pe Facebook.

Update 17:00 Apar noi informaţii privind militarii răniţi în Afganistan. Toma Ionut este din satul Bâtcari, com. Nistoresti. Este angajat în MApN din anul 2014 la Batalionul 280 Infanterie Mecanizată. Nu este căsătorit şi se afla la prima misiune în TO Afganistan.v

Update 16:00 - Unul dintre militarii români răniți în Afganistan, caporalul Mădălin Stoica, a decedat, la spital. Militarul, de 41 de ani, era căsătorit și avea un copil​.

Pe acelaşi subiect

"Caporalul Mădălin Stoica a decedat vineri, 15 septembrie, în urma unui atac asupra unei patrule românești care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan. Militarul, de 41 de ani, era căsătorit și avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operații și era angajat al M.Ap.N. din anul 2002.

În același incident au fost răniți caporalul Ionel Buzea și fruntașul Ionel Toma. Ei au primit îngrijiri medicale, fiind evacuați pe calea aerului la spitalul militar din Kandahar.

Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) când un autovehicul capcană a intrat în blindatul lor.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este alături de familia îndoliată și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe.

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Mădălin Stoica și a înaintat Președintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Luni, 18 septembrie, vor fi organizate în unitățile militare din țară și din teatrele de operații ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie", se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

Update 13.15: Potrivit guvernatorului din Kandahar, atacul contra românilor a avut loc în districtul Daman.

"Potrivit primelor informaţii, un terorist a detonat un microbuz încărcat cu explozibil lângă un convoi NATO, în localitatea Khoshab, la miezul zilei", a spus unul dintre anchetatorii afgani, citaţi de agenţia Xinhua.

UPDATE 12.47: Şase militari români se aflau în maşina care a fost lovită de kamikaze. Soldatul rănit grav este operat chiar în acest moment. Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei din Focşani a plecat în Afganistan pe 22 august. Misiunea lor va dura şase luni. Momentul plecării batalionului în teatrul de operaţii a fost surprins în această înregistrare:

UPDATE 12.16: Potrivit autorităţilor afgane, în maşina capcană se afla un kamikaze.

Știrea inițială

Trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecția Forței din Focșani au fost răniți vineri, 15 septembrie, în Afganistan, în jurul orei 10.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate.

Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au fost evacuați la cel mai apropiat spital militar. Doi sunt în stare stabilă, al treilea fiind grav rănit.

Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected), în regiunea Kandahar, când un autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device) a intrat în blindatul lor.

Numele militarilor vor fi făcute publice după anunțarea familiilor.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre starea răniților.

Frt.Toma Ionut este din satul Bâtcari, com. Nistoresti. Este angajat în MApN din anul 2014 la Batalionul 280 Infanterie Mecanizată. Nu este căsătorit şi se afla la prima misiune în TO Afganistan.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

militari afganistan explozie masina capcana
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024