Trei surori din Ploieşti au fost abuzate, umilite şi bătute de iubitul mamei lor
Trei surori din Ploieşti, cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani, au fost abuzate, umilite şi bătute de iubitul mamei lor, luni la rând, până ce drama lor a ieşit la iveală.
De Alin Tarnovschi la 18.10.2019, 10:32Trei surori din Ploieşti, cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani, au fost abuzate, umilite şi bătute de iubitul mamei lor, luni la rând, până ce drama lor a ieşit la iveală.
Chinul celor trei fetiţe s-a încheiat ieri dimineaţă atunci când luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale Prahova au decins în casa bărbatului care şi-a bătut joc de cele trei fiice ale iubitei sale.
Potrivit anchetatorilor, în decursul acestui an, bărbatul în vârstă de 37 de ani le-a abuzat pe toate cele trei fiice ale iubitei şi le-a bătut în dese rânduri.
"Din cercetări a rezultat faptul că, în decursul acestui an, persoana bănuită ar fi săvărșit trei fapte de agresiune sexuală, trei fapte de rele tratamente aplicate minorului şi trei fapte de violenţă în familie față de cele trei fete ale concubinei sale, cu vârste cuprinse între 9-13 ani.
În urma acestor percheziții, o persoană a fost adusă la sediul poliției pentru audieri și ulterior a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentată instanței de judecată, cu propuneri legale", se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Cele trei surori au fost consiliate psihologic, iar o comisie din cadrul Direcţiei General pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va decide dacă ele vor rămâne cu mama lor.