Trei tineri au fost răniți în urma unui accident rutier, în Dâmbovița. Doi dintre ei au ajuns la spital
Trei tineri, inclusiv un adolescent în vârstă de 16 ani, au fost răniți vineri, 23 decembrie, în urma unui accident rutier produs pe drumul național 71, în Dâmbovița, Pucioasa, după ce două autovehicule s-au ciocnit, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 23.12.2022, 11:39Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Dâmboviţa, accidentul a avut loc pe DN 71 - Bulevardul Trandafirilor din oraşul Pucioasa, unde două autovehicule conduse de doi bărbaţi cu vârste de 24 şi 53 de ani s-au ciocnit.
Două dintre cele trei victime au fost preluate de ambulanţe şi duse la spital
„În urma impactului, şoferul de 24 de ani şi doi pasageri, de 16 şi 24 de ani, au fost răniţi”, informează IPJ Dâmboviţa.
Oficiali ai ISU Dâmboviţa au precizat că salvatorii ajunşi la locul accidentului rutier au găsit o victimă încarcerată conştientă, una inconştientă şi a treia victimă conştientă şi cooperantă. Două dintre cele trei victime au fost preluate de ambulanţe şi duse la spital. Şapte persoane aflate în cele două autoturisme au fost implicate în accident. Poliţiştii fac cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.