Antena LIVE

Curs valutar

Tren încărcat cu benzină, deraiat în Mehedinţi. A fost emis mesaj RO-Alert. Opt persoane, evacuate din zonă

Trei autospeciale de pompieri intervin, marţi seară, în zona localităţii Prunişor din judeţul Mehedinţi, la locul deraierii unor vagoane încărcate cu benzină, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

De la 05.11.2024, 22:06
WhatsApp
Tren încărcat cu benzină, deraiat în Mehedinţi. A fost emis mesaj RO-Alert. Pompierii intervin întrucât sunt scurgeri de benzină IGSU

UPDATE. Opt persoane au fost evacuate, marţi seară, din localitatea mehedinţeană Prunişor, unde au deraiat mai multe vagoane încărcate cu benzină, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

El a precizat că în apropiere de locul în care s-a produs accidentul feroviar se aflau trei case locuite. Trei persoane s-au autoevacuat cu autoturismul propriu, iar alte cinci au fost evacuate cu un microbuz al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi.

"În proximitatea imediată se află doar personal ISU şi personal de la CFR, necesar pentru coordonarea operaţiunilor", a declarat Arafat, menţionând că pe lângă cei 20 de pompieri, în zonă sunt prezenţi 13 poliţişti şi 14 jandarmi.

Şeful DSU a explicat că vagoanele neafectate nu pot fi decuplate, întrucât în timpul manevrelor s-ar produce scântei şi ar exista risc de explozie. Singura soluţie este transvazarea încărcăturii, însă cel mai apropiat utilaj specializat se afla la Suceava şi ar putea ajunge abia miercuri, în jurul orei 10,00.

"Am solicitat să caute alte utilaje mai apropiate de locul incidentului, sperăm să se găsească şi să putem să rezolvăm problema mai rapid. Dacă nu se va găsi alt utilaj, înseamnă că transvazarea va începe abia mâine, în jurul prânzului, timp în care măsurile preventive, inclusiv închiderea drumului naţional (...), vor rămâne în vigoare până la rezolvarea problemei", a declarat Arafat.

A fost emis un mesaj de avertizare RO-ALERT

În accidentul feroviar a fost implicată o garnitură de tren, formată din 27 de vagoane încărcate cu benzină. Pentru informarea populaţiei şi luarea măsurilor de autoprotecţie a fost emis un mesaj de avertizare RO-ALERT.

"Două dintre acestea sunt răsturnate, iar alte trei deraiate, fiind identificate scurgeri de carburant. Forţele MAI (pompieri, politie, jandarmi) alocate la faţa locului, respectiv două autospeciale de stingere şi o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor şi preîntâmpinarea unor situaţii care să pună în pericol comunităţile din apropiere", se precizează într-un comunicat al IGSU.

Conform aceleiaşi surse, echipajele operative au pus în aplicare toate măsurile legale specifice în astfel de situaţii, respectiv balizarea zonei, executarea un dispozitiv de protecţie, evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 de metri faţă de locul intervenţiei şi devierea temporară a traficului rutier pe DN 6.

Traficul feroviar pe distanţa Igiroasa - Tâmna este blocat

Traficul feroviar pe distanţa Igiroasa - Tâmna (linie simplă electrificată) este oprit temporar marţi seara, din cauza deraierii în HM Igiroasa a cinci vagoane (trei deraiat şi două răsturnate) din compunerea unui tren de marfă, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Trenul aparţine operatorului de transport feroviar de marfă SNTFM, avea în compunere 27 de vagoane şi circula pe distanţa Brazi - Drobeta-Turnu Severin. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tren benzina mehedinti
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025