Cine e propunerea lui Tudorel Toader pentru şefia DIICOT
Ministrul justiţiei Tudorel Toader a transmis Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de numire a lui Oliver-Felix Bănilă la conducerea DIICOT, în vederea obţinerii avizului consultativ.
De Redactia Observator la 14.05.2018, 21:14Ministrul justiţiei Tudorel Toader a transmis Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de numire a lui Oliver-Felix Bănilă la conducerea DIICOT, în vederea obţinerii avizului consultativ.
"În urma desfăşurării procedurii de selecţie a procurorilor, în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care a avut loc în data de 11 mai 2018, la sediul Ministerului Justiţiei, vă aducem la cunoştinţă faptul că, ministrul justiţiei, prof.univ.dr. Tudorel TOADER, a transmis Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de numire a domnului Oliver-Felix BĂNILĂ, în vederea obţinerii avizului consultativ", anunţă ministerul.
Ulterior, propunerea va fi înaintată preşedintelui Klaus Iohannis.
Contracandidatul lui Bănilă a fost actualul şef al DIICOT Daniel Horodniceanu.
Sursa: News.ro