Turist israelian, transportat cu elicopterul SMURD de la cabana Podragu din Sibiu. A cerut ajutorul salvamontiştilor acuzând stări de greaţă şi leşin
Intervenţie dificilă a salvamontiştilor din Sibiu pentru a ajuta un turist israelian care acuza stări de greaţă şi leşin. Bărbatul a fost preluat de la Cabana Podragu şi transportat cu elicopterul SMURD, din cauza distanţei mari şi a stării sale de sănătate.
De Redactia Observator la 03.10.2023, 12:19Potrivit reprezentanţilor Salvamont Sibiu, în noaptea de luni spre marţi a fost solicitat ajutorul salvamontiştilor după ce un turist israelian a acuzat stări de greaţă şi leşin.
”O echipă de la Salvamont Sibiu s-a deplasat, ajungând la ora 7 la Cabana Podragu, unde a găsit un tânăr de 19 ani cu simptomele descrise mai sus. Având în vedere distanţa şi starea victimei s-a decis că extragerea se va face cu ajutorul elicopterului SMURD POA Braşov”, a menţionat sursa citată, potrivit News.
Salvatorii montani se retrag spre Bâlea Lac, având de parcurs un drum de 4-5 ore.