Antena LIVE

Curs valutar

Un adolescent de 15 ani din Sibiu, găsit în comă de medicii de pe SMURD, a murit după ce ar fi căzut dintr-un copac. Varianta anchetatorilor

Un băiat de 15 ani a murit luni după-amiaza într-o pădure din apropierea localității Axente Sever, județul Sibiu. Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un băiat în vârsta de 15 ani din Axente Sever a suferit un accident grav prin cădere de la înălțime, în timp ce se afla într-o pădure din extravilanul localității.

De la 11.10.2022, 10:54
WhatsApp
Imagine ilustrativă Shutterstock

UPDATE: În fapt, din cercetările efectuate până în acest moment, polițiștii au stabilit faptul că minorul, alături de alți doi localnici, în vârstă de 25 și 30 de ani, s-ar fi deplasat într-o pădure din extravilanul localității, unde ar fi căzut dintr-un copac.

''Întrucât în imediata apropiere polițiștii au identificat un alt arbore, secționat în mai multe bucăți, s-a creat suspiciunea rezonabilă că accidentul suferit de minor s-ar fi produs altfel decât a fost descris, respectiv prin căderea unui arbore secționat peste minor'', arată IPJ.

În vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și tăiere ilegală de arbori. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

ISU Sibiu anunță că a intervenit la caz cu două echipaje SMURD. Echipajele au preluat minorul și l-au stabilizat, însă la scurt timp după ce acesta a fost preluat a intrat în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor salvatorilor, pacientul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și medicul a declarat decesul acestuia.

Pe acelaşi subiect

Ştire iniţială: Un băiat în vârstă de 15 ani a decedat luni, pe stradă, în localitatea Axente Sever, după ce a fost găsit în comă, inconştient, de două echipaje SMURD, a anunţat marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Andreea Ştefan.

"Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic au intervenit ieri după-amiază în localitatea Axente Sever pentru a acorda îngrijiri medicale unui minor care era inconştient în stare comatoasă într-un loc public din localitate. Echipajul a preluat pacientul şi l-a stabilizat, însă la scurt timp după ce acesta a fost preluat a intrat în stop cardio-respirator. Din nefericire, în ciuda eforturilor salvatorilor, pacientul în vârstă de 15 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi medicul a declarat decesul acestuia", a precizat Andreea Ştefan.

AGERPRES a solicitat un punct de vedere Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu şi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului legat de decesul acestui minor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

deces adolescenta coma smurd sibiu
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024