Un autocar care transporta zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, între Alba Iulia și Sebeș
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri noaptea, pe autostrada A10. Incendiul a izbucnit la compartimentul motor, între Alba Iulia și Sebeș.
De Redactia Observator la 01.06.2024, 06:58Pompierii au fost solicitaţă să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar pe autostrada A10, între nodul rutier Alba Iulia Sud și localitatea Lancrăm.
Incendiu izbucnit la un autocar care transporta 40 de copii, pe Autostrada A10, între Alba Iulia și Sebeș
”Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să intervină pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar pe autostrada A10, între Alba Iulia Sud şi loc. Lancrăm. La momentul indentificării incendiului de catre pompierii militari, acesta se manifesta la compartimentul motor al autocarului”, a transmis, vineri seară, ISU Alba.
În autocar se aflau 40 de copii şi 6 adulţi, care s-au autoevacuat. Ei au fost preluaţi de un alt autocar pentru a continua deplasarea în judeţul Hunedoara.
Din fericire, incendiul a fost lichidat, fără să fie înregistrate victime.